Gracie Abrams transformă o despărțire "made in Hollywood" într-o poveste sinceră, spusă cu umor amar și multă autoironie. Versurile urmăresc două momente-cheie – două augusturi în urmă și peste încă două veri – ca să surprindă felul în care relațiile trec de la pasiune la distanță și apoi la un soi de liniște incomodă. Vedem cadre scurte dar intense: el pleacă cu un Benz lucios, ea rămâne lângă poartă, ușile se trântesc, iar adevărul spus pe șleau doare mai tare decât o minciună. Refrainul "I love you, I'm sorry" devine mantra care împletește afecțiunea cu regretele, confirmând că uneori putem fi simultan cei care iubesc și cei care greșesc.
În a doua parte se schimbă anotimpul dar nu și nostalgia: ea pe un vapor, el în avion, amândoi fugind spre locuri diferite dar legate prin aceeași amintire. Glumele negre („mulțumesc că nu trimiți pe nimeni să mă omoare”) ascund teamă și vină, iar observația „that’s just the way life goes” acceptă că haosul iubirilor tinere face parte din procesul de maturizare. Piesa e, în esență, un jurnal muzical despre imperfecțiune: cum e să fii „cel mai bun și cel mai rău” pentru cineva, cum râsul poate acoperi tristețea și cum, până la urmă, scuzele repetate ne permit să închidem ușa trecutului fără să pierdem complet dragostea dinăuntru.