„Stan” este ca un mini-film psihologic în care ne plimbăm prin mintea unui fan obsedat. Pe fundalul refrenului melancolic cântat de Dido, ascultăm trei scrisori trimise de Stan idolului său, Eminem. De la admirație entuziastă, el alunecă treptat spre frustrare, furie și disperare, ajungând să-și expună problemele de sănătate mintală și să facă gesturi extreme. Refrenul plin de ploaie și ceai rece intensifică sentimentul de singurătate, iar finalul dezvăluie cu un fior că artistul răspunde prea târziu – tragedia deja s-a întâmplat.
Piesa este un avertisment dramatic despre cât de periculoasă poate deveni idolatrizarea fără limite și lipsa de comunicare. Eminem ne arată cât de subțire este linia dintre „cel mai mare fan” și o obsesie autodistructivă, punând reflectorul pe responsabilitatea mutuală: fanii au nevoie să-și păstreze echilibrul, iar artiștii să înțeleagă impactul pe care îl pot avea asupra celor ce îi ascultă. Atmosfera întunecată, povestea intensă și dialogul epistolar fac din „Stan” un studiu de caz tulburător despre faima modernă și fragilitatea umană.