S-ar putea să fiu prea dependent de complimente
Am început să nu-mi mai pese
Și-am încetat să mă tem de consecințe
Beau în fiecare seară pentru că
Bem pentru reușitele mele
Prăjit de prea mult timp, îmi pierd și-mi revin
Și ei zic că m-am întors, aș fi de acord cu asta
Doar că nu mă grăbesc cu toate astea, încă cred în asta
Cineva mi-a zis că m-am stins, aveam nevoie de asta
Și vor să mă vadă cum îmi revin
Păi, unde l-am lăsat?
Știu că am exagerat lucrurile, acum așa-i treaba
Îmi bag șervețelul în cămașă, că așa-i stilul meu de gangster
Că nu vrei o problemă de genul ăsta
O să faci pe cineva de lângă mine să ia o viață așa
Că dacă unul din noi intră, o pățim cu toții
Drizzy are banii, deci Drizzy o să plătească
Ăia-s frații mei, nici nu trebuie s-o zic
E doar ceva ce ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Că cei adevărați sunt în ascensiune
Le-am dat chiar și o șansă să decidă
Acum e ceva ce ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Da, tot urlu 'banii înainte de toate'
Apoi ea vrea să întrebe când a devenit totul atât de gol
Îi zic că-mi cer scuze, s-a întâmplat în timp
Ea zice că le e dor de vechiul Drake, fato nu mă tenta
Dacă nu pricep, o să te uite
Noul tău material trebuia să apară de mult
Mai bine faci ce trebuie să faci
Și eu zic, de ce trebuie să fiu eu toate astea?
Dar totuși nu pot nega faptul că e adevărat
Te-aud cum îți exprimi toate sentimentele alea
Toți ăștia sună ca și copiii mei
Și ăștia sunt cei despre care crezi
Că o să vină și-o să dea lovitura
Cred că sunt doar eu, cu mine, și cu toate milioanele mele
Știi că ei nici măcar n-o ard așa
O să mă agiți și-o să mă faci să iau o viață așa
Că trăiesc pentru asta, nu e doar un hobby așa
Când îmi pun piesa și-i dau drumul
Nici nu trebuie s-o zic, ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Că cei adevărați sunt în ascensiune
Le-am dat chiar și o șansă să decidă
Acum e ceva ce ei știu
Ei știu, ei știu, ei știu
Eu tot urlu 'banii înainte de toate'
Cu gândul la bani, bani, bani, bani
S-a întâmplat în timp, timp, timp, timp