„Hunter” este confesiunea sinceră a unei femei care se simte regină într-un castel care nu mai e al ei. De fiecare dată când pășește în casă, lumina aprinsă și privirea partenerului îi amintesc că este „deținuta” unei iubiri care o sufocă. În locul privilegiilor coroanei, ea tânjește după libertatea vânătorului: să-și ascută instinctele, să rătăcească prin lume și să riște din nou. Refrenul repetă dorința arzătoare de a fi lăsată să plece, transformând cererea de „Lasă-mă să plec” într-un strigăt de autodefinire.
Piesa devine un manifest pentru independență. Coroana pusă pe capul ei e „prea grea”, iar liniștea din casă, cu televizorul fără sunet și o carte necitită, simbolizează stagnarea. Dido întreabă retoric: „Dacă ai fi un rege, ai fi destul de înțelept să-mi dai drumul?” – provocare care subliniază că adevărata putere nu stă în a păstra, ci în a elibera. Astfel, „Hunter” vorbește despre nevoia de spațiu, curajul de a-ți urma drumurile proprii și renașterea spiritului aventurier din fiecare dintre noi.