LEARN LYRICS

Am fost rănită și am fost frântă
Nu pot să cred că am îndurat toată durerea asta
Am fost folosită și mă sufocam cu promisiunea
Că n-o să mai cad niciodată
Cântam pe simfonia ta sucită
Cuvintele care m-au ținut captivă în nefericirea ta
Dar acum știu
Motivul pentru care nu puteam să respir
Fiindcă tot ce vreau e tot ce tu nu ești
Așa că haide și trântește ușa
Fiindcă nu mă poți da la o parte
Nu, nu-mi, nu-mi pasă ce spui
Fiindcă tot ce-mi doresc, tot ce-mi doresc cu adevărat
E tot ce tu nu ești
Niciodată n-o să-mi mai frângi inima
Niciodată n-o să-ți mai văd fața
Tot ce tu nu ești, nu, nu
Nu vreau să mă simt așa niciodată
Întunericul tău era slăbiciunea mea
Dar se pare că era doar atât de adânc, adânc
O diversiune fără sens, asta e tot ce tu
Ai însemnat vreodată pentru mine, mine, mine
Și am terminat-o cu simfonia ta sucită
Cuvintele care mă făceau să sun ca o poezie furată
Am rupt paginile și pot în sfârșit să respir
Fiindcă tot ce vreau e tot ce tu nu ești
Așa că haide și trântește ușa
Fiindcă nu mă poți da la o parte
Nu, nu-mi, nu-mi pasă ce spui
Fiindcă tot ce-mi doresc, tot ce-mi doresc cu adevărat
E tot ce tu nu ești
Niciodată n-o să-mi mai frângi inima
Niciodată n-o să-ți mai văd fața
Vreau un domn care mă tratează ca pe o regină
Am nevoie de respect, am nevoie de iubire
Nimic la mijloc
N-o să-ți desenez dacă nu poți să vezi
Fiindcă nu ești demn, nu mă meriți
Și acum am plecat
Tot ce tu nu ești, nu, nu
Tot ce tu nu ești, nu, nu
Fiindcă tot ce vreau e tot ce tu nu ești
Așa că haide și trântește ușa
Fiindcă nu mă poți da la o parte
Și nu, nu-mi, nu-mi pasă ce spui
Tot ce-mi doresc, tot ce-mi doresc cu adevărat
E tot ce tu nu ești
Niciodată n-o să-mi mai frângi inima
Niciodată n-o să-ți mai văd fața
Nu mai vreau să mă simt așa niciodată
Niciodată n-o să-mi mai frângi inima
Niciodată n-o să-ți mai văd fața
Nu mai vreau să mă simt așa niciodată
Niciodată n-o să-mi mai frângi inima
Niciodată n-o să-ți mai văd fața
Nu vreau să mă simt așa niciodată