Lacrimile de fericire trec repede
Lacrimile triste tind să persiste
Îți ții inima pătată de sânge în mâinile pătate de nicotină
Și cei douăzeci și nouă de ani nu te-au ajutat să treci
Poteca plină de obstacole, fiori ieftini și victime
Minciuni albe, rochie neagră
Îți închizi ochii înlăcrimați la nebunia ta cu o licărire de speranță
După douăzeci și nouă de ani, poate vrei să mărturisești
Că am născocit un loc
Minciuni albe, inimă neagră ce ne sfâșie
Tragi în piept aerul înghețat din plămânii mei în ai tăi
După douăzeci și nouă de ani, oare cât mai urmează?
Că am născocit un loc pe care nu-l pot șterge
Lacrimile de fericire trec repede
Lacrimile triste tind să persiste
Ai un cântec atât de trist
Și-ți răsună în mintea chinuită
Și cei douăzeci și nouă de ani nu te-au învățat că
Schimbând melodiile îți vei schimba în sfârșit destinul
Acum, am creat un loc pe care încercăm să-l ștergem, ștergem