În „Empire”, Dean Lewis transformă destrămarea unei iubiri într-un film post-apocaliptic plin de emoție. Naratorul strigă după vocea persoanei iubite pentru a se orienta prin tot „zgomotul”, dar trebuie să accepte că ea are nevoie să înflorească singură. Metaforele ploii ce se strecoară prin crăpăturile asfaltului și ale unei flori care răsare sugerează speranța, în timp ce blue fire răspândit de vânt marchează prăbușirea imperiului lor intim, adică relația.
Deși dragostea s-a terminat, protagonistul rămâne agățat de amintiri: inima lui este încă „acasă” pentru celălalt, chiar dacă se simte iremediabil singur. Refrenul insistă asupra sentimentului de vină și neputință („tot ce fac e să stric”), subliniind ideea că unele lucruri pur și simplu nu pot fi controlate. Rezultatul este o piesă melancolică, dar cathartică, despre a lăsa pe cineva să plece atunci când îl iubești, chiar dacă asta îți dărâmă propriul imperiu.