N-am pretenția să înțelegi
Sper doar să pot explica
Cum e să fii bărbat
Și nimănui nu-i pasă de ce știi
Nu contează cum te simți
Ci ce aduci în casa aia
Da, știu că viața asta te poate dărâma rău
Vrei să țipi, dar nu scoți niciun sunet
Cari atâta greutate pe umeri
Dar nu arăți nicio emoție; ca bărbat, asta rămâne nespusă
Că nu putem plânge când viața devine dură
Iubire necondiționată pentru femei, copii și câini
Știm că trebuie doar să ne jucăm rolul
Și nu dă nimeni doi bani pe inimile noastre frânte, da
Ca bărbați, trebuie să ne croim drumul
Singura noastră menire e să muncim ca sclavii
Nu primești respect dacă n-ai bani
Ești desconsiderat ca om și n-ai voie să te plângi
Iar dacă vreodată reușești și ajungi acolo sus
Și găsești o femeie pe care-o iubești și-i dai numele tău
O să simți că ea rămâne doar pentru ce-i oferi
Iar când încerci să explici, spui
N-am pretenția să înțelegi
Sper doar să pot explica
Cum e să fii bărbat
Și nimănui nu-i pasă de ce știi
Nu contează cum te simți
Ci ce aduci în casa aia
Nu renunța, luptă mai departe
Ca bărbați, fiul nostru e orizontul
Iar faptele taților ne modelează și ajungem ca ei
Așa că nu ne pot lăsa să-i vedem suferind
Căci vom copia ce fac și pornim un blestem generațional
Nu-i de mirare că majoritatea bărbaților sunt deprimați
Toate lucrurile pe care nu pot să le exprime
Pleacă la război, apoi sunt aruncați pe raft
Apoi se întorc la război cu propria sănătate mintală
Apoi apucă sticla și cer ajutor
Încearcă să se tragă singuri din iad
Apoi cad din nou și-și dau seama
Că tot ei vor trebui să o facă
E cercul vieții: ca bărbat, tu asiguri
Nu știu cât valorezi până-n ziua când mori
Și-atunci încep să plângă
Apoi trec la alt bărbat în care să se destăinuiască
N-așteptăm să înțelegi
Sperăm doar să putem explica
Cum e să fii bărbat
Și nu-ți pasă de ce știm
Nu-i vorba de cum ne simțim
Ci de ce aducem în casa aia
Nu-i vorba de cum ne simțim
Ci de ce aducem în casa aia