Te-ai aștepta ca titlul „This Ain’t A Love Song” să anunțe o piesă cinică, dar Bon Jovi ne servește de fapt un cocktail exploziv de regret și vulnerabilitate. Versurile descriu momentul acela dureros când îți dai seama, prea târziu, că semnele despărțirii erau peste tot: trandafiri ofiliți, priviri de vară care se transformă în toamnă, un simplu „noapte bună” care ascundea de fapt un „adio”. Naratorul trece prin toate etapele — se învinovățește că a fost „fool”, amintește nopțile în care „a murit” pentru celălalt și face un inventar al lacrimilor („river I cried”) ca pe o dovadă contabilă a iubirii pierdute.
Refrenul repetat „This ain’t a love song” funcționează ca un strigăt de auto-trezire: nu mai este vorba despre romantism, ci despre dezamăgirea care rămâne după ce mitul iubirii perfecte se destramă. În loc să serbeze dragostea, piesa evidențiază cum dorința de a păstra o relație poate deveni o obsesie nebunească, iar amintirile „masquerade-ului” perfect se prăbușesc sub greutatea realității. Cu alte cuvinte, Bon Jovi transformă balada clasică de dragoste într-o confesiune rock plină de sinceritate, demonstrând că uneori cea mai puternică piesă de inimă albastră este tocmai cea care recunoaște că, ei bine, nu este un cântec de dragoste.