Imaginează-ți că stai într-o cameră liniștită, iar ticăitul monoton al ceasului devine un toboșar care îți amintește constant cât de greu trece timpul atunci când dragostea lipsește. „Eternity” de Alex Warren vorbește despre acea durere elastică care se întinde la nesfârșit: lacrimile curg ca o cascadă, fiecare respirație pare o luptă contra unui curent puternic, iar cerul rămâne fără stele. Artistul american descrie un rămas-bun forțat, provocat de cineva care a „alergat spre lumină” și a părăsit lumea aceasta, lăsându-l să rătăcească singur printr-un paradis inaccesibil.
Prin versurile pline de imagini puternice, Warren transformă suferința în poezie și ne invită să simțim contradicția dintre cât de repede trece timpul și cât de lungă pare absența. Piesa devine un strigăt de neputință, dar și o celebrare subtilă a iubirii care rezistă oricărei despărțiri. Așadar, „Eternity” nu este doar o baladă despre dor – este o cronică emoțională a momentului în care realizezi că uneori, „acasă” poate însemna un loc fără persoana iubită, iar singura cale de a merge mai departe este să înveți să trăiești cu amintirea ei.