În Alone, Pt. II, Alan Walker și Ava Max ne poartă înapoi în sala de clasă, acolo unde posterele pe pereți și șoaptele din ultimele bănci ascund emoțiile unui copil care se simte mereu pe dinafară. Versurile descriu acea senzație de a fi „invizibil” printre colegii cool, de a spera că profesorul nu te strigă și de a te întreba dacă cineva chiar observă că ești acolo.
Piesa devine însă un manifest al speranței: refrenul insistă că toți avem nevoie de cineva – un prieten care să ne înțeleagă perfect, un umăr pe care să plângem, un suflet pe care să ne bazăm în momentele bune și rele. Mesajul e simplu și puternic: nu suntem meniți să reușim singuri; atunci când găsim persoana potrivită, sentimentul de singurătate dispare și „I’m not gonna make it alone” se transformă într-un strigăt de solidaritate și curaj.