„Sugar” de System Of A Down este ca un film scurt, plin de imagini şocante şi sarcastice, despre cum ne putem pierde minţile atunci când suntem bombardaţi de media, dependenţe şi presiuni sociale. Personajul-narator pare să fie prins într-o spirală de autodestrucţie: joacă „ruleta rusească” cu viaţa, se înconjoară de oameni amorţiţi („Kombucha mushroom people”) şi oscilează între furie, apatie şi paranoia. „Sugar” nu vorbeşte, de fapt, despre dulcele din cafea, ci despre „doza” zilnică de ştiri senzaţionale, droguri, violenţă şi adrenalină pe care societatea modernă o consumă aproape fără să-şi dea seama.
Prin versurile fragmentate şi repetate, trupa arată cât de uşor este să confunzi realitatea cu delirul când eşti constant stimulat. Refrenul „Who can believe you? Let your mother pray” ironizează neîncrederea şi cinismul care apar atunci când totul pare o mare conspiraţie. În final, protagonistul rămâne singur într-o cameră fără lumină şi muzică, sugerând că, după ce zgomotul lumii se stinge, rămâne doar golul interior. Piesa este un avertisment energic: dacă nu ne alegem conştient „zaharul” pe care-l consumăm zilnic, riscăm să ajungem ca „mushroom people”, inerţi şi pierduţi în propriile extreme.