Balaclava este o căciulă-mască ce acoperă capul și aproape întreaga față, un cuvânt neobișnuit și foarte vizual. În versul „Balaclava sui sensi di colpa”, imaginea este metaforică: vinovăția este ascunsă ca sub o mască, asemenea unor sentimente pe care nu vrea să le arate.
„FLAMENCO PARANOIA” este o piesă despre cineva care încearcă să uite o iubire, dar se întoarce mereu la aceeași persoană. Imaginea „C’è il tuo sorriso dentro al fondo di un caffè” [Zâmbetul tău se află pe fundul unei cafele] transformă un gest obișnuit într-o amintire care apare chiar și într-o ceașcă goală. El numără zilele, lunile și anii și se întreabă dacă timpul îi va face pe amândoi să treacă unul peste celălalt. Răspunsul pare clar: „Bruciasse il mondo torno da te” [Chiar dacă lumea ar arde, mă întorc la tine]. E o promisiune exagerată, aproape nebunească, dar tocmai de aceea sună atât de sincer.
Refrenul amestecă dansul cu neliniștea: „Balliamo un flamenco paranoia” [Dansăm un flamenco al paranoiei]. Flamenco-ul sugerează pasiune și mișcare, în timp ce „paranoia” aduce gânduri care urcă și coboară. „Balaclava sui sensi di colpa” [O cagulă peste sentimentele de vinovăție] este o imagine ciudată și memorabilă: vinovăția e ascunsă ca identitatea unui infractor. Apar și „mala suerte” [ghinion, în spaniolă] și expresia „panta rei” [totul curge și se schimbă], dar pentru el sentimentele nu curg deloc. Muzica mai cântă „un’ultima volta ancora” [încă o ultimă dată], iar despărțirea rămâne blocată între minte și inimă, între dorința de a uita și impulsul de a se întoarce.