Sultanım înseamnă "Sultanul meu". Este un titlu regal, folosit pentru a exprima o profundă reverență și adorație, adresat unei persoane considerate a fi de o importanță supremă.
În contextul cântecului, "Sultanım" este folosit metaforic pentru a-i arăta persoanei iubite că este considerată cea mai prețioasă și dominantă figură din viața cântărețului. Este o declarație de devotament absolut, transformând iubita într-un conducător al inimii sale.
„Sultanım” este o declarație de iubire spusă cu o imaginație aproape de basm. Vocea cântecului vine înaintea persoanei iubite ca să-i vadă ochii „Can yakan gözlerini” [ochii tăi care rănesc, la propriu „care ard sufletul”] și să renască prin cuvintele ei: „Abu hayat sözlerinle / Gül olup yeşermeye geldim” [am venit să înverzesc și să devin trandafir prin cuvintele tale]. „Abu hayat” înseamnă „apa vieții”, o imagine pentru ceva care vindecă și dă viață. Iubitul se numește „aciz” și „yarım”, adică neputincios și incomplet, apoi spune că vine să devină întreg alături de ea. Iar comparația cu „Şeyda bülbüller” [privighetori nebune de iubire] care se așază pe ramura trandafirului face scena și mai romantică.
Refrenul e direct și puțin dramatic, în cel mai frumos fel: „Senden öteye yer yok” [dincolo de tine nu mai există loc pentru mine]. El spune că nu are altă avere în afară de viața lui și că vine să renunțe chiar și la ea pentru iubirea „sultanului” său. În strofa a doua, se transformă din „dağ, taş, toprak” [munte, piatră și pământ] în „umman” [ocean], iar dintr-un om fără iubire își regăsește identitatea. „Yaşayan bir ölüyken / Gönlünde doğmaya geldim” [când eram un mort viu, am venit să mă nasc în inima ta] spune limpede cât de mare este schimbarea dorită. Repetiția rugăminții „Kabul et n’olur sultanım” [acceptă-mă, te rog, sultanul meu] face din cântec o cerere sinceră de a fi primit în inima persoanei iubite.