Mitski transformă singurătatea într-un cântec disco melancolic: își deschide fereastra ca să audă murmurul orașului, doar pentru a constata că forfota oamenilor nu îi umple golul interior. Versurile se mișcă între confesiune delicată și strigăt disperat, iar dorința de apropiere este concentrată în rugămintea simplă „give me one good honest kiss and I'll be alright”. Artista recunoaște că, deși îi e teamă să ceară prea mult, tânjește după un contact real care să o facă „să se simtă bine”.
Privind spre Venus, planeta iubirii devenită un deșert fierbinte din cauza „încălzirii globale”, Mitski oferă o metaforă cosmică despre cum pofta nestăvilită poate distruge totul în cale. Repetiția hipnotică a cuvântului nobody pulsează ca un refren dansant într-un club aproape gol și marchează ciclul încercărilor ei de a crește, a se micșora și a se reinventa, numai pentru a se izbi de aceeași frică: aceea de a nu fi dorită de nimeni. Totuși, sub stratul de melancolie, piesa ascunde o scânteie de speranță: o singură conexiune autentică – chiar și un simplu sărut – ar putea izgoni noaptea din sufletul ei.