Imaginează-ți că ești într-un club luminat în violet, iar Megan Thee Stallion apare pe scenă și, ca o cobră, își leapădă vechea piele chiar sub reflectoare. Cobra este o confesiune intensă despre renunțarea la trecut, despre cum faima poate amplifica singurătatea și despre lupta cu depresia când "toată lumea se uită". Versurile o arată vulnerabilă, vorbind deschis despre nopțile în care lacrimile îi curgeau în tăcere și despre dezamăgirile provocate de oameni care profită cât timp ea câștigă.
În același timp, piesa este și un manifest al supraviețuirii: cu cât presiunea e mai mare, cu atât mușcătura cobrei devine mai puternică. Megan transformă trădarea, anxietatea și rupturile emoționale în energie de auto-vindecare și încurajează ascultătorii să-și protejeze sufletul, să-și recunoască durerea și apoi să se ridice mai curajoși. Piesa pulsează între confesiune și revanșă, oferind o lecție vitală: chiar dacă ajungi la fundul prăpastiei, poți renaște, la fel cum șarpele își schimbă pielea, mai strălucitor și mai periculos pentru oricine îi calcă limitele.