Going Home povestește, cu o sinceritate crudă și totuși jucăușă, despre momentul în care te simți un campion al dezamăgirii: eroină noastră își vede „sezonul inimilor frânte” ca pe o recreație prelungită de la viața reală, unde totul pare să-i iasă pe dos. Versurile amintesc de zilele stângace din gimnaziu, când nu știi „scorul” și îți imaginezi că îi dezamăgești pe toți, chiar și în vis. Culoarea „blue” a trupului devine o metaforă pentru tristețea persistentă, iar fiecare te iubesc auzit se transformă într-un ecou gol, de parcă ar fi doar un compliment spus din politețe.
În fața acestui haos emoțional, solista alege un refugiu simplu și aproape ritualic: „mă întorc acasă”. Acolo, între mâncat, dormit și respirat, speră să-și recupereze energia, să-și „odihnească oasele” și să-și regăsească identitatea. Promisiunea de a ține mâna cuiva „poate, într-o zi” rămâne suspendată ca un mic far de speranță, dar pentru moment distanța pare cea mai sănătoasă opțiune. Melodia devine astfel un imn al autoîngrijirii: uneori, cea mai curajoasă decizie este să te retragi, să te repari și să revii abia atunci când ești gata să simți cu adevărat iubirea pe care alții îți spun că o meriți.