Klatergoud se traduce literal prin "aur fals" sau "poleială". Este un cuvânt interesant care nu apare des în cântece și are o conotație puternică.
În contextul cântecului, "klatergoud" este folosit pentru a critica distrugerea naturii în numele profitului. Versul "En omgeruild voor klatergoud" (Și schimbat pentru aur fals) sugerează că valorile materiale superficiale sunt preferate în detrimentul valorilor autentice și durabile, cum ar fi un copac vechi de o mie de ani. Este o metaforă pentru a sublinia lipsa de valoare reală a ceea ce se obține prin distrugerea mediului.
„De Aarde Beeft” („Pământul tremură”) este un cântec de protest despre o planetă împinsă prea departe. Versul „Auto's razen door de straat” [Mașinile gonește pe stradă] arată un oraș grăbit, în care „Een wereld die te snel gaat” [O lume care merge prea repede] pare să nu mai lase loc pentru oprire și reflecție. Apoi apar imagini clare și neliniștitoare: un aisberg se răstoarnă în mare, iar miniștrii de la televizor roșesc și spun că „ach het valt wel mee” [ei, nu e chiar atât de grav]. Repetiția „En de aarde beeft” [Și pământul tremură] sună ca un avertisment pe care oamenii aleg să-l ignore.
Cântecul devine și mai direct când vorbește despre „Een boom van duizend jaren oud” [Un copac vechi de o mie de ani], tăiat pentru „klatergoud” [strălucire ieftină, lucruri de fațadă]. Întrebarea „Dat je deze planeet deelt met alles dat leeft” [Că împarți această planetă cu tot ce trăiește] ne amintește că Pământul nu este doar al oamenilor, iar ideea că îl dăm copiilor noștri face problema personală. Finalul îi cheamă pe copii să participe: „Zeg nee zo luid als je kan” [Spune «nu» cât poți de tare] și „leg je hand in mijn hand” [pune-ți mâna în mâna mea]. Este un mesaj simplu, cântat cu energie: nu ajunge să spunem că cei mici sunt viitorul, trebuie să cerem acum lumea pe care o merită.