Diyar înseamnă „ținut”, „meleag” sau „lume”, având un aer poetic și ușor arhaic, mai expresiv decât simplul „loc”.
În versul „Kendini bu diyardan” („pe tine din acest ținut”), cuvântul sugerează un oraș sau o lume apăsătoare din care persoana vrea să scape, ceea ce îi dă cântecului o atmosferă misterioasă și cinematografică.
În „Sar Bu Şehri”, Canozan folosește imagini de noapte și de evadare pentru a vorbi cu cineva rănit: „N'olursun kaç kurtar / Kendini bu diyardan” [Te rog, fugi și salvează-te din ținutul acesta]. „Diyar” înseamnă aici un loc sau o lume apăsătoare, nu neapărat un oraș real, iar „yâr” este un cuvânt poetic turcesc pentru persoana iubită. Versurile spun că „mi-au întristat copilul” și descriu un chip asupra căruia cineva s-a aplecat, înainte ca acea persoană să-și „deseneze propriul portret”. Imaginea e ciudată și frumoasă, ca un vis care se scrie singur.
Refrenul devine mult mai aprins: „Sar, bu şehri en başından yak / İyice yak” [Înconjoară orașul și arde-l de la început / Arde-l bine]. Este o poruncă exagerată, aproape cinematografică, pentru a rupe legătura cu acest loc sufocant. Soarele este căutat, dar Luna nu pleacă din urmă: „Güneş'i ararken / Peşini bırakmaz Ay” [În timp ce cauți Soarele, Luna nu te lasă]. Apoi apar două avertismente simple: noaptea are și ea un răsărit, iar „nu sunt nemuritor”, în timp ce „zidurile acestui oraș sunt înguste”. Cântecul rămâne între dorința de salvare și senzația că pereții se apropie, ca într-un vis din care nimeni nu vrea, sau nu poate, să se trezească.