„The Devil’s In The Temple” este strigătul rock al lui Bon Jovi împotriva lumii în care sfintele valori – fie ele credință, artă sau muzică – sunt puse la vânzare. Versurile transformă o biserică imaginară într-un simbol al integrității pierdute: altarul e ocupat de hoți, coroana e purtată de un șarpe, iar cărbunele e vândut drept aur. Artistul deplânge cum lăcomia și ipocrizia au profanat „casa iubirii”, iar salvarea a întârziat. Refrenul repetă avertismentul: „diavolul e în templu și nu-mi e prieten”, subliniind sentimentul de trădare și urgența de a reacționa.
În al doilea tablou al piesei, un producător superficial întrerupe totul cu un „Cut! Cut!” și cere „mai mult sexy, mai mult pop”, ilustrând presiunile comerciale care încearcă să golească arta de mesaj. Bon Jovi ripostează cu imagini de revoltă: ar sparge porțile, ar rupe lanțurile și ar da „închisoare călăilor”, chemând la eliberare și la renașterea valorilor autentice. Până la urmă, cântecul ne provoacă să observăm distrugerile făcute de lăcomie și să nu lăsăm „diavolul” să conducă nici scena, nici sufletul – pentru că, odată ce adevărul și pasiunea dispar, „suntem în pană de timp”.