„Doesn’t Remind Me” este povestea unui om care fuge deliberat de amintiri. Îl vedem plimbându-se prin Japonia, studiind fețe în parcări sau conducând cu spatele prin ceață, alegând în mod intenționat lucruri ciudate – molii, talk-show-uri la radio, aplauze înregistrate, haine stridente – tocmai pentru că nimic din toate acestea nu îi declanșează flashback-uri dureroase. Refrainul repetă lista „lucrurilor pe care le-am iubit, pierdut, considerat sacre și apoi le-am abandonat”, un memento al greutății trecutului de care încearcă să scape. El refuză să mai mintă și nu mai vrea să învețe lecții pe care va fi nevoit să le uite, așa că se refugiază în prezent, în experiențe neutre ce nu îi vor zgândări rănile.
În spatele enumerărilor aparent haotice se află o căutare a libertății interioare: protagonistul vrea să fie „modelat” și „îndoit” cu blândețe, dar fără a deschide iar ușa trecutului. Piesa devine astfel un imn rock despre evadarea din traumă, acceptarea pierderilor și reconstruirea identității prin trăiri noi, necontaminate de amintiri.